TEHNICA DE RESPIRATIE – RESPIRA CA UN BALON

Am ales sa scriu acest articol despre cel mai important lucru din viata noastra, pentru ca, desi este cel mai important, de cele mai multe ori nu il bagam in seama. Consideram ca ni se cuvine, asa ca nu ne concentram deloc asupra respiratiei. Consideram ca respiratia pur si simplu este, se intampla. Dar nu suntem obisnuiti sa privim respiratia ca pe un instrument fantastic, nu stim sa respiram corect, unii dintre noi nici nu putem respira corect din cauza unor probleme de sanatate si ne trezim aproape in fiecare zi ca suntem depasiti de evenimente.

O sa te invat in randurile urmatoarele una din tehnicile de respiratie prin care poti tine sub control intregul organism, pe parcursul intregii zile, cu alte cuvinte, cum poti prelua tu fraiele vietii tale. Iar daca practici acest exercitiu cel putin o luna de zile, pana devine obisnuinta, vei constata singur ca beneficiile sunt imense.

Tehnica este foarte simpla, are doar 5 pasi, este la indemana oricui, nu necesita nici un fel de pregatire prealabila, poate fi facuta in orice conditii, in mers, in picioare, asezat, poti tine mainile si picioarele in orice pozitie (indicat insa e sa nu le tii incrucisate ca sa nu blochezi fluxul energiei), si, mai ales, poate fi facuta si e indicat sa fie facuta atunci cand ai timpi morti (in urmatorul articol iti voi arata cum poti folosi timpii morti pentru dezvoltarea ta spirituala).

Pasii pentru aceasta tehnica de respiratie

1. Indreapta-ti atentia catre corpul tau. Scaneaza-l un pic si vezi cum te simti.

2. Imagineaza-ti ca tu esti un balon. Daca esti mai avansat in vizualizare poti „vedea” balonul colorat, de preferinta in culoarea aurie. Daca esti la inceput si vrei sa simti ca ai si culoare, doar gandeste-te la culoarea aurie si ea va fi prezenta, chiar daca tu nu o vezi. Important e sa te concentrezi pe ideea de balon.

3. Pe inspiratie, simte si imagineaza-ti ca te umfli exact ca un balon, pana la capacitatea maxima. Imagineaza-ti ca tot acest balon – corpul tau- e plin cu particule de energie, de sanatate, de iubire si de prosperitate.

4. Pe expiratie, „vezi” cum se dezumfla balonul si cum se desprind din el particule mici, mici, de culoare inchisa, de energie uzata, de suparare, de nemultumire si de teama.

5. Repeta pasii 3 si 4 macar de 7 ori, dar daca ai mai mult timp la dispozitie, repeta atat timp cat te simti confortabil. Daca nu reusesti de 7 ori, macar de 2 ori sa vezi cum e, apoi refa exercitiul cand mai ai 5 minute libere. Cand ai terminat, scaneaza-ti din nou corpul si observa diferenta.

Exercitiul e corect facut si incepe sa dea roade atunci cand simti ca vibrezi. Poti simti o stare de incantare, de multumire, de entuziasm.  Te poti simti mai usor, parca lucrurile care te apasau greu inainte acum sunt mai usoare…

Beneficiile aduse de aceasta tehnica de respiratie

1.Reduce tensiunea din corp

2.Reaseaza si readuce toate structurile corpului la starea lor optima

3.Transmite Universului schimbarea ta de vibratie, ceea ce iti va aduce inapoi alte lucruri minunate conform Legii Atractiei (poate chiar materializarea unor dorinte mai vechi)

4.Goleste mintea de ganduri, facand astfel loc unor idei noi

5.Prin practicarea acestui exercitiu, care este, de fapt, o altfel de meditatie, in mod regulat, un timp mai lung, vei observa efecte multiple in toate planurile: in sanatate, pe plan financiar, relational, etc.

Tu cum te-ai simtit dupa acest exercitiu?